Descriere
Dreptul de proprietate privată este definit ca fiind dreptul real principal care conferă titularului său atributele de posesie, folosinţă şi dispoziţie (jus possidendi, jus utendi, jus fruendi şi jus abutendi) asupra bunului apropriat în formă privată, atribute care pot fi exercitate în mod absolut, exclusiv şi perpetuu, cu respectarea limitelor materiale şi a limitelor juridice.
Lucrarea de faţă abordează o controversată limitare a dreptului de proprietate privată, anume exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Aceasta este structurată pe trei capitole ce constituie partea teoretică, urmate fiind de un al patrulea, ce reprezintă partea practică a lucrării.
În conţinutul părţii teoretice sunt analizate aspecte cu privire la dreptul de proprietate, formele acestuia, precum şi câteva dintre limitările dreptului de proprietate privată, ca mai apoi analiza să se orienteze spre procedura exproprierii, principii, etape şi efecte juridice ale acestei limitări.
Partea practică abordează mai multe cazuri concrete de proceduri ale exproprierii pentru cauză de utilitate publică, mai exact decizii şi hotărâri care surprind etape ale acestei proceduri.
Astfel coroborate, partea teoretică şi partea practică tind să ofere o imagine de ansamblu procedurii exproprierii pentru cauză de utilitate publică supunân totuşi atenţiei şi câteva dintre principalele aspecte de care trebuie să se ţină cont în punerea în aplicare a unei astfel de proceduri.
Pentru alte lucrari de licenta accesati sectiunea Lucrari de diploma – ReferateOnline.ro





