Descriere
Efectele migratiei parintilor asupra sanatatii mintale la adolescenti. Partea de cercetare a lucrării mele a vizat un lot de subiecţi care se confruntă în mod real şi actual cu problematica migraţiei astfel că cercetarea necesară definitivării lucrării de licenţă am efectuat-o în Oraşul Iasi la Centrul de zi „Salvaţi copiii” care este o organizaţie neguvernamentală, de utilitate publică, non-profit, care promovează din 1990 drepturile copilului în România.
În cadrul acestui centru se cunoaşte situaţia adolescentilor cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate şi specialiştii implicaţi au dezvoltat programul „Creştem împreună” în cadrul căruia derulează activităţi zilnice cu copiii afectaţi de migraţia internaţională.
Fac activităţi de socializare, terapie prin artă, joc, sport şi distracţie. Acest program conţine alături de alte servicii specializate şi consiliere psihologică individuală şi de grup cu copiii.
Scopurile principale ale specialiştilor din cadrul acestui program (sociolog, pedagog, asistent social) sunt următoarele:
- identificarea adolescentilor aflaţi în situaţie de risc prin plecarea părinţilor în Italia, Spania sau alte ţări europene;
- iniţierea unor programe de suport şcolar, de orientare şcolară şi consiliere pentru adolescenti;
- dezvoltarea programelor de timp liber, facilitarea socializării şi asigurarea comunicării permanente cu părinţii plecaţi;
- iniţierea unor programe de suport şi consiliere pentru persoane în a căror grijă au rămas copiii.
Astfel că pot concluziona că în cadrul programului „Creştem împreună” copiii primesc suport pedagogic, consiliere psihologică şi asistenţă socială.
Efectele migratiei parintilor asupra sanatatii mintale la adolescenti.
Migraţia pentru munca în străinătate s-a intensificat din cauza instabilităţii socio-economice şi a tranziţiei interminabile ceea ce a dus la un pronostic îngrijorător în urma efectuării unor studii pertinente arătând că în prezent există 150.000 de adolescenti orfani, dar cu părinţii în viaţă.
Există o problemă destul de delicată care se ridică: ar fi mai bine să rămână în România şi părinţii să nu aibă bani, astfel să nu aibă posibilitatea de educare, îngrijire sau e mai bine să plece eliminându-se problemele financiare iar adolescentii să rămână în grija altor persoane sau a tatălui.
Pentru alte lucrari de licenta accesati sectiunea Lucrari de diploma – ReferateOnline.ro





