Descriere
Alegerea temei „Jurnalismul de investigație. Analiza de caz: emisiunea „În premieră” s-a bazat pe importanța dezvăluirilor făcute de jurnaliști. Am văzut în nenumărate cazuri cum anchetele din mass-media au schimbat legi, oameni din conducere și chiar sistemul. Plecând de la rolul jurnalistului de investigație, am dezbătut în prima parte a lucrării modul în care reporterul era tratat și amenințat în trecut dacă avea curajul de a publica informații ce nu se doreau a fi publicate, dar și cum este tratat acum.
Deseori, jurnalistul trebuie să intre în pielea unui anchetator. Mai exact, îşi asumă riscul unei anchete de tip poliţienesc pentru a descoperi şi a da în vileag nişte fapte ilicite pe care anumite persoane sau instituţii caută să le ţină în secret cu tot dinadinsul. Este limpede că în astfel de condiţii procedeele şi metodele utilizate de jurnalistul de investigaţie sunt asemănătoare cu cele ale procurorilor sau poliţiştilor.
O condiţie esenţială a succesului, într-un astfel de caz, este efortul de durată. Spre deosebire de ceilalți jurnaliști din televiziune sau de la radio care, de obicei, se mulţumesc cu o emisiune-două, reporterul de investigații trebuie să epuizeze subiectul și este nevoit de împrejurări să urmărească cazul cercetat mai multe luni pentru a fi sigur de cele descoperite.
În alegerea temei am plecat de la premisa că trebuie să îți placă subiect. Este una incitantă, care te tine antrenat în realitate și mereu în priză. Am avut ocazia să lucrez alături de câțiva jurnaliști de investigație, care mi-au trezit curiozitatea către lucrurile ascunse, păstrate cu atenție în întuneric. Tocmai de aceea, am ales să fac și un studiu de caz plecând de la anchetele uneia dintre cele mai bune emisiuni de profil “În premieră”.
Odată analizate toate aceste materiale realizate de jurnaliștii Antena 3, mi-am dat seama cât de grea și cât de palpitantă este această profesie. În partea a doua a lucrării am scris despre cazuri care au atras atenția publicului, dar care au și reușit prin acest semnal de alarmă să facă schimbări mici, dar importante în sistem. Problema pădurilor tăiate ilegal de străini, cu complicitatea autorităților, care nu au luat nici o atitudine, femei care au devenit sclavele bărbaților peste hotare, traficanți care fac legea în suburbiile marilor orașe, copii instituționalizați care sunt nevoiți să trăiască drama vieții lor într-un sistem al nepăsării, dar și cum sunt tratați bolnavii în spitalele românești și cât de atent este tratată dilema dezifectanților, sunt și rămân subiecte de actualitate, dar care necesită multă muncă pentru a fi prezentate complet în fața telespectatorilor.
Pentru alte lucrari de licenta accesati sectiunea Lucrari de diploma – ReferateOnline.ro





