Descriere
Evolutia serviciilor postale in Romania. Serviciile poştale au apărut şi existat din nevoia de comunicare, iar existenţa lor s-a realizat datorită a trei elemente: unicul canal de comunicare, starea de monopol conferită de statutul de Instituţie a Statului şi implicit, lipsa concurenţei. Dezvoltarea reţelelor de poştă şi comunicaţii au dat noi dimensiuni serviciilor poştale, care, pe lângă asigurarea comunicaţiilor statului şi a celor interumane, asigură comunicaţiile economice, industriale, ştiinţifice, etc.
Lucrarea de față propune o abordare din punct de vedere a evoluţiei serviciilor în general cu cercetare a serviciilor poştale la nivel național şi regional .Rolul serviciilor poştale, de motor al economiei serviciilor în general, este alocat acestora întrucât ele sunt singurele servicii publice care au o funcţionare permanentă, mesajul este autentic şi confidenţial, în acelaşi timp asigură intimitate şi discreţie şi nu în ultimul rînd este garantat de către stat.
Poşta, instituţie democratică urmăreşte pas cu pas dezvoltarea civilizaţiei umane. Sectorul poştal este motorul economiei naţionale, el reprezintă cea mai mare reţea de distribuire din ţară, practic este o infrastructură esenţială a economiei naţionale.
Istoria Poştei este mai mult decât o poveste despre expedierea corespondenţei. Este o poveste despre marketing, care începe in 1989, când nou înființatul Minister al Poştelor si Telecomunicaţiilor a stabilit principiul în virtutea căruia, orice persoană din România, indiferent cine, indiferent unde, are dreptul la acces egal la un serviciu de corespondenţă sigur, eficient şi acceptabil ca preţ. .Acest serviciu a fost denumit mai târziu Serviciul Universal, iar Poşta – Operatorul Naţional de Serviciu Universal.
Ramură a industriei serviciilor, poşta Româna, revigorată cu adevărat după anul 1991, a simţit necesitatea permanentizării legăturilor cu clienţii săi, lucru ce a condus la creearea de servicii specializate pentru satisfacerea acestor nevoi.
În lucrarea de față structurată pe trei capitole am dorit să evidenţiez, după cum spune şi titlul acesteia, evoluţia serviciilor poştale şi previziunea dezvoltării lor în etapele următoare, aşa cum eu personal o descopăr şi o analizez zi de zi, la locul de muncă.
Pentru alte lucrari de licenta accesati sectiunea Lucrari de diploma – ReferateOnline.ro





