Descriere
Modalitatile juridice ale dreptului de proprietate privata sunt proprietatea rezolubilã, proprietatea anulabilã și proprietatea comunã, care, în lumina noului Cod civil se poate înfãțișa ca proprietate comunã pe cote-pãrți (coproprietate) și proprietate în devãlmãșie.
Conceptul de proprietate l-a însoţit pe om încă din geneza civilizaţiei, sub acea formă primitivă de stăpânire de atunci, el fiind desemnat de către Dumnezeu, stăpân (proprietar) peste toate lucrurile de pe pământ conform Bibliei:
” Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; ei să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului,peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ ”(Geneza 1:26).
Dar această dorinţă a omului de a stăpâni s-a extins necontrolat şi din păcate a ajuns în stadiul în care a iscat fel de fel de războaie ce au măcinat omenirea de-a lungul timpului. O altă problemă majoră a fost generată de faptul că încetul cu încetul obiectul proprietăţii a ajuns să fie reprezentat chiar şi de semeni, dând naştere sclavagismului.
De aceea întotdeauna pe lângă conceptul şi realitatea de proprietate a fost necesar un cadrul legislativ care să normeze exercitarea acestui drept.
Într-adevăr, termenul de proprietate are multiple şi diversificate sensuri. Uneori, proprietatea poate desemna bunul care formează obiectul dreptului de proprietate. Sensul acesta are în vedere mai ales bunurile corporale, dar uneori se întinde şi asupra bunurilor incorporale. În ce priveşte această primă conotaţie se poate spune: „această maşină este proprietatea mea”, ori „această piscină este proprietatea mea”. Alteori, termenul de proprietate desemnează bunurile care aparţin unei persoane, referindu-se aşadar la averea respectivei persoane.
De cele mai multe ori, din perspectiva uneia sau alteia dintre ştiinţele sociale, proprietatea interesează ca relaţie. Spre exemplu, relaţia dintre persoana care are calitatea de proprietar şi bunul care formează obiectul dreptului de proprietate sau relaţia dintre titularul acestui drept şi celelalte persoane în legătură cu bunul respectiv. Mai ales ştiinţele economice pun în evidenţă, într-o formă sau alta, acest înţeles al termenului de proprietate. Alteori, proprietatea desemnează chiar dreptul de proprietate, înţeles ca noţiune juridică.
Istoria, economia politică, filozofia, ştiinţele juridice, în general ştiinţele politice şi ştiinţele sociale nu pot face abstracţie de dreptul de proprietate în încercarea de a oferi o imagine cât mai completă asupra societăţii, întrucât fiecare ştiinţă are un obiect propriu de studiu şi îşi elaborează un aparat conceptual specific, noţiunea dreptului de proprietate are înţelesuri diferite şi se exprimă în limbaje diferenţiate. Este necesară deci precizarea perspectivei din care este privit acest drept pentru a evita confuziile terminologice sau conceptuale.
Este arhicunoscut faptul că proprietatea din punct de vedere al regimului juridic se împarte în două categorii: proprietatea publică şi proprietatea privată.
Dacă în dreptul proprietăţii publice lucrurile sunt destul de clare în ce priveşte limitele exercitării acestui drept care sunt date de legile şi normele în vigoare, în ceea ce priveşte limtele exercitării dreptului de proprietate privată ambiguitatea îşi spune cuvântul cu privire la unele aspecte.
Lucrarea de faţă este structurată pe trei capitole și anume :
În conţinutul părţii teoretice sunt analizate aspecte cu privire la dreptul de proprietate. Al doilea capitol analizează noţiuni introductive ale dreptului de proprietate privată. Capitolul al treilea analizează modalitãțile dreptului de proprietate privată.
În final sunt prezentate concluziile, bibliografia și anexele aferente lucrări.
Pentru alte lucrari de licenta accesati sectiunea Lucrari de diploma – ReferateOnline.ro
