Studiu de caz privind evaziunea fiscala

Literatura de specialitate definește evaziunea fiscală, fie foarte succinct, fie prea elaborat. Astfel, Corduneanu C. consideră că ” evaziunea fiscală constă în sustragerea contribuabililor de la plata obligațiilor fiscale ce le revin, în mod parțial sau total, utilizând lacunele legislative sau recurgând la manevre ingenioase în scopul ascunderii materiei impozabile”.[1]

Această definiție atestă faptul că se încearcă lărgirea sferei de cuprindere cu tot ce conduce la diminuarea materiei impozabile. Pe langă evaziunea fiscală, ca formă de neimpozitare, se adaugă și facilitățile fiscale, scutirile și reducerile de impozite pe care le cuprinde orice prevedere legală referitoare la alcătuirea unui impozit.

O altă definiție evidențiată, aparține lui Iulian Văcărel, care până în anii ’90 a fost de referință în literature noastră de specialitate ”Evaziunea fiscală înseamnă sustragerea de la impunere a unei părți din materia impozabilă”.[2]

[1] Corduneanu C., Sistemul fiscal în Știința finanțelor, Editura Codex, București, 1998, p.347.

[2] Văcărel I., Finanțele României, Editura Economică, București, 1995