5.00€
Imunitatea de jurisdicţie a misiunii diplomatice nu a a reprezentat o problemă de studiu nici doctrinei şi nici nu este adusă in discuție în convenţiile sau proiectele de convenţii privind dreptul diplomatic (este cazul proiectului lui Harvard Law School precum şi al Convenţiei de la Havana şi al aceleea de la Viena). Doctrina şi practica[1] s-au ocupat de imunitatea de jurisdicţie a agentului diplomatic, iar pe cea a misiunii diplomatice au dedus-o din imunitatea de jurisdicţie a statului (misiunea fiind un organ al statului acreditant, actele ce i-ar putea fi ei imputate sunt, până la urmă, actele statului). La aceasta ar trebui adăugată o explicaţie de ordin istoric şi anume, numai recent – şi aceasta nu cu deplină consecvenţă – misiunea diplomatică a început să fie tratată ca organ de relaţii externe, în trecut accentul se punea nu pe instituţia misiunii diplomatice, ci pe aceea a şefului de misiune şi aşa se explică de ce toate privilegiile şi imunităţile au fost concepute şi elaborate prin raportarea lor la agentul diplomatic şi mai puţin sau deloc la misiunea diplomatică.
[1] Maftei, Jana. Drept diplomatic şi consular, Editura Universitara, Galati, 2012, p. 82
Misiunile diplomatice sunt organe externe ale statelor, cu caracter permanent, efectuate într-un alt stat sau pe lângă o organizație internațională cu scopul menținerii relațiilor diplomatice.
Fiind un organ al statului acreditant, problema imunității de jurisdicţie a misiunii diplomatice nu a făcut obiectul analizelor doctrinare sau soluțiilor jurisprudențiale, întrucât aceasta se deduce din imunitatea de jurisdicţie a statului.
