Descriere
Inteligența culturală (CQ) presupune capacitatea de a funcționa eficient în contexte interculturale.
Inteligenţa culturală este un construct multidimensional. Sternberg[1] propune diferite poziţionări ale componentelor inteligenţei culturale în organizarea fiinţei umane. Metacogniţia, cogniţia şi motivaţia sunt capacităţi mentale, ce îşi au sediul în creier, în timp ce acţiunile deschise sunt capacităţi comportamentale. Inteligenţa metacognitivă se referă la controlul cogniţiei: procesele pe care individul le foloseşte pentru a dobândi şi a înţelege informaţiile. Inteligenţa cognitivă se referă la structura cunoaşterii şi este compatibilă cu noţiunea de inteligenţă-cunoaştere a lui Ackerman[2], care pledează pentru importanţa cunoştinţelor ca parte a inteligenţei. Inteligenţa motivaţională se referă la capacitatea mentală de a direcţiona energia şi de a o menţine asupra unei sarcini sau situaţii specifice şi la înţelegerea faptului că abilităţile motivaţionale sunt esenţiale pentru rezolvarea problemelor din lumea reală. Inteligenţa comportamentală se referă la manifestările concrete sau la acţiunile exterioare: ceea ce fac oamenii, mai degrabă decât ceea ce gândesc.
Mai multe referate gasiti in sectiunea Referate – ReferateOnline.ro




