Analiza circulatiei turistice in statiunile balneare din Romania
5.00€
Pentru secolul XXI, în care abia am intrat, este acceptată ideea că economia mondială va fi dirijată de trei supra-industrii ale serviciilor: tehnologia informaţiilor, telecomunicaţiile şi industria turismului şi a călătoriilor. Pentru ţările din fostul bloc socialist, cu putere economică redusă şi evoluţii contradictorii, deci şi pentru România, ritmuri cât mai mari ale dezvoltării turistice şi alinierea la standarde occidentale a bazei tehnico-materiale şi a serviciilor turistice, reprezintă obiective majore, ce pot determina apropierea şi integrarea în topul ţărilor turistice cu o bună cotă de piaţă şi cu efecte economice de care astfel de ţări beneficiază din plin, iar pentru noi reprezintă încă un deziderat.
Una din formele de turism care, în ultimii 20 de ani, s-a remodelat la nivel european, datorită conceptului potrivit căruia ,,sănătatea este o stare de bunăstare”, este turismul balnear.
Evoluţia turismului din ţara noastră în general şi a turismului balnear în special, reflectă atât dezvoltarea extensivă, baza tehnico-materială înregistrând, mai ales după 1970, o evoluţie permanent ascendentă, ce s-a racordat prin dimensiuni şi structură la dinamica cerinţelor consumatorilor, cât şi descreşterea ce a urmat schimbărilor economice şi sociale care au avut loc în România după 1989.





Recenzii
Nu există recenzii până acum.