Descriere
Dezvoltarea unei organizatii neguvernamentale, se confruntă cu o serie de probleme de personal şi probleme legate de sistemul de muncă în organizaţie: probleme de etică, productivitate scăzută, calitate slabă, conflicte interpersonale, conflicte intergrupuri, obiective neclare sau neadecvate, stiluri de leadership nepotrivite, performanţei colective slabe, structura organizaţională neadecvată, sarcini încredinţate neadecvat, răspuns neadecvat cererii de mediu, strategie, structură, cultură sau procese organizaţionale neadecvate. Pe scurt atunci când indivizii, gupurile sau organizaţiile nu-şi conştientizează potenţialul, situaţia poate fi îmbunătăţită cu ajutorul dezvoltării organizaţionale.
Am ales să abordez această temă deoarece sunt de părere că oricare ar fi obiectivele unei organizaţii, raţiunea ei de a fi, ea este creată de către oameni şi, în mod cert, nu poate funcţiona în afara contribuţiei pe care aceştia o pot aduce. Ceea ce se impune să înţelegem este faptul că nici o organizaţie, oricât de dezvoltată şi oricât de dotată din punct de vedere tehnic, nu poate funcţiona decât pe baza resurselor care intră în acest sistem complex.
Resursa umană este resursa de bază a asociaţiei, nevoile oamenilor, considerate în mod grupal sau individual, constituindu-se sub formă cerinţei funcţionale constitutive a organizaţiilor.
Dezvoltarea organizaţională presupune conceperea, proiectarea şi implementarea unor schimbări, care să favorizeze utilizarea eficientă a resurselor, deci o creştere a eficacităţii şi eficienţei economice. Schimbarea în cadrul organizaţiei diferă din punct de vedere al complexităţii de la reorganizarea unui grup de muncă la elaborarea unor noi strategii sau la perfecţionarea structurii organizaţiei.
Ne-am propus să studiem în această lucrare importanţa dezvoltarii organizaţionale, forţele interne şi externe ale schimbării organizaţionale, precum şi variabilele implicate în schimbarea organizaţională. Prezenţa schimbării într-o organizaţie nu este privită ca un proces negativ, ci reprezintă un element de continuitate, un mijloc de evoluţie inevitabil şi pozitiv care conduce la adaptarea organizaţiei la realitatea prezentă şi viitoare asigurându-i succesul activităţii.
Pentru alte lucrari de licenta accesati sectiunea Lucrari de diploma – ReferateOnline.ro





