Descriere
Tema „Drepturi și obligații ale funcționarului public. Cazul primarului de comună” analizează statutul funcționarului public în contextul administrativ românesc, punând un accent special pe drepturile și responsabilitățile primarului de comună. Lucrarea explorează atât cadrul legal al funcționarilor publici, cât și specificitățile funcției de primar, oferind o privire detaliată asupra interacțiunii dintre atribuțiile legale și responsabilitățile morale ale acestuia.Investirea într-o funcţie publică, indiferent de modalitatea ei de realizare (numire, alegere, desemnare, etc.), dă naştere unui raport tipic de serviciu sau de funcţie care intră sub incidenţa regimului de drept public, administrativ în cazul nostru, având un conţinut specific ce constă din totalitatea drepturilor şi a obligaţiilor specifice părţilor titulare participante la respectiva relaţie juridică. În sistemul anterior Statutului actual, în care raportul administrativ era dublat şi de unul de muncă, evident apăreau drepturi şi obligaţii derivând din contractul încheiat, situaţie care nu mai există la ora actuală în cazul funcţiilor publice.
Desigur, s-ar putea ridica întrebarea unde sunt atunci acele drepturi şi îndatoriri decurgând din salarizare, concedii, protecţie socială, etc., consacrate de legislaţia muncii? Răspunsul este găsit în reglementările Statutului şi în legislaţia muncii la care se face trimiterea cu caracter completator.




