Descriere
Folclorul obiceiurilor cuprinde o gamă deosebit de bogată de manifestări ale conştiinţei sociale în care se acumulează de-a lungul generaţiilor experienţe ale societăţii în plină evoluţie. Ele constituie manifestarea cea mai directă a legăturii dintre om şi societate, după cum ele reflectă în chip pregnant felul în care omul s-a adaptat condiţiilor specifice de viaţă. Pe baza definirii, evidenţierii caracteristicilor, clasificării lor, obiceiurile tradiţionale îndeplinesc anumite tipuri de funcţii care pun în lumină şi mai bine rolul de instituţie al vieţii tradiţionale pe care obiceiurile îl au. Se poate spune că în ceea ce priveşte funcţiile, obiceiurile se caracterizează prin polivalenţă şi ambiguitate. Culegătorii şi cercetătorii tradiţiilor româneşti au publicat studii şi lucrări de specialitate, au întemeiat muzee, arhive, au adunat colecţii de documente care alcătuiesc o bibliotecă impresionantă. Informaţiile de teren din zilele noastre vin să le completeze în contextul transformării lor în timp.




